Skip to content
SEO tehnic, ghid de optimizare SEO

SEO tehnic, ghid de optimizare SEO

SEO tehnic, ghidul complet de care aveți nevoie în optimizarea SEO. Nu există niciun website care să se descurce fără SEO tehnic. La urma urmei, dezvoltarea unei pagini fără a lua în considerare elementele tehnice este ca și cum ai construi o casă fără fundație.

Principiile tehnice pe care le veți descoperi în articolul de astăzi vor avantaja pozițiile website-ului Dvs. în rezultatele organice. Prin urmare, respectarea unor tehnici SEO naturale și adecvate vă vor ajuta să vă îmbunătățiți vizibilitatea în motoarele de căutare.

SEO tehnic combinat cu un conținut relevant și sprijinit cu un serviciu de link building profesionist, vor aduce cu siguranță trafic organic. În articolul de astăzi vă voi spune ce este SEO tehnic și ce aspecte merită atenția dvs. În primul rând, să începem cu o definiție a ceea ce înseamnă SEO tehnic.

Ce este SEO tehnic?

SEO tehnic denotă orice activitate posibilă ce interferează cu arhitectura website-ului și afectează modul cum roboții mnotoarelor de căutare îl văd. Dacă ajută la randarea, interpretarea, indexarea și afișarea paginii pentru utilizator, atunci e eficient.

Avantajele optimizării SEO la nivel tehnic

Analiza resurselor website-ului dvs. este doar o parte a strategiei. Care sunt celelalte beneficii oferite de SEO tehnic?

  • Indexarea corectă vă va ajuta să monitorizați modul în care activitățile specifice vă prezintă website-ul
  • Google de exemplu clasează în poziții de top paginile “rafinate” din punct de vedere tehnic
  • Doar un website optimizat tehnic este ușor de utilizat. Chiar și cel mai atrăgător design nu va face minuni dacă pagina nu este adaptată dispozitivelor mobile, nu se încarcă rapid sau are un meniu neintuitiv
  • Un website care nu este sigur (certificatul SSL este un element SEO tehnic), va descuraja utilizatorii să-și furnizeze datele și în consecință, nu vor finaliza tranzacțiile
  • Utilizatorii nu așteaptă mult pentru încărcarea unui website în browser și drept urmare, rata de respingere va fi mai mică
  • O pagină care rulează fără probleme înseamnă o experiență mai bună pentru utilizator și o șansă ca oamenii să revină pe website-ul Dvs.

Se pare că SEO tehnic nu ajută doar roboții, ci afectează în principal experiența utilizatorului.

SEO tehnic: munca în echipă și o cooperare strânsă cu dezvoltatorii web

Este acesta momentul potrivit pentru a oferi o listă de optimizări tehnice? Nu încă… Merită menționat că SEO tehnic de calitate necesită muncă în echipă.

Poate fi nevoie de cunoștințe care depășesc abilitățile unui specialist SEO și expertiză în dezvoltare web. Prin urmare, merită să găsiți ajutor. Suntem perfect conștienți de asta!

În afară de cooperarea cu dezvoltatorii web, este recomandabil să aveți un CMS care fie vă permite să faceți personal modificări majore website-ului, fie să vă ofere un suport tehnic bun.

SEO tehnic: 15 elemente care merită atenția n oastră

Ce elemente de optimizare pot fi considerate de SEO tehnic? Mai jos veți vedea o listă cu 15 puncte pe care ar trebui să vă concentrați atunci când lucrați la pagina dvs.

1. Certificat SSL

Siguranța ar trebui să fie prioritatea numărul 1. Un website fără certificat SSL și protocol HTTPS nu este de încredere pentru utilizatori.

Aceștia nu vor furniza datele personale sensibile, nu vor efectua plăți și nici Google nu va “vedea” cu ochi bun o astfel de atitudine. Motorul de căutare tratează criptarea datelor ca un standard.

2. Redirecționări

O redirecționare informează browser-ul și roboții că trebuie să meargă la o altă adresă, deoarece conținutul pe care îl caută a fost mutat de ceva timp sau pentru totdeauna.

Tehnic vorbind, nu ar trebui să existe prea multe redirecționări. Un lanț de redirecționare prea lung poate fie să vă încetinească website-ul, fie să creeze o buclă de redirecționare (310).

3. Corectați fișierul robots.txt

Robots.txt este un fișier plasat pe serverul website-ului. Este dedicat strict roboților web. Le arată direcția traficului pe website și le blochează accesul la resursele selectate.

Acest fișier poate limita numărul de interogări dintr-o anumită sursă. În plus, poate bloca crawlerele instrumentelor analitice. De ce merită să configurați corect robots.txt și să îi împiedicați să acceseze anumite subpagini?

Prezența lor nu are un impact pozitiv asupra rezultatelor căutării. În plus, ar putea chiar să scadă poziția paginii, de exemplu, prin creșterea cantității de conținut duplicat.

4. SEO tehnic printr-o hartă corectă a website-ului

Sitemap-ul, sau fișierul sitemap.xml, este utilizat pentru navigarea motoarelor de căutare. Conține informații despre toate adresele URL de pe pagină.

Ar trebui să includă adresele actuale ale paginilor corecte, fără să genereze erori 404. O hartă structurată corect are 50 MB sau mai puțin.

Dacă include mai mult de 50.000 de adrese URL, ar trebui să fie împărțită în mai multe sitemap-uri mai mici și alta doar cu grafică.

5. Timp scurt de încărcare a paginii

Un website care îi obligă pe vizitatori să aștepte nu are prea mulți vizitatori… Nu lăsați oamenii să părăsească pagina fără să-i vadă conținutul doar din cauza dimensiunii.

Acest lucru va crește rata de respingere și va scădea pozițiile website-ului în rezultatele căutării.

6. Mobile-friendly

În ultimii ani se vorbește tot mai mult de indexarea pentru dispozitivele mobile. Fără nicio îndoială marea majoritate a internauților navighează pe net cu ajutorul dispozitivelor mobile.

În plus, în Martie 2018, Google a confirmat, în cele din urmă, și oficial că a introdus Mobile First Index. Ce înseamnă asta pentru o persoană care vrea să lucreze la SEO tehnic?

E cel mai important să rafinați versiunea mobilă a paginii, deoarece este una dintre pietrele de temelie care afectează clasamentul Google.

7. SEO tehnic eficient prin URL-uri prietenoase și link-uri interne corecte

Adresele URL structurate corect afectează numărul de cuvinte cheie pentru care este afișată pagina. Dar ce înseamnă “structurate corect”? Care este structura URL corectă? Nu ar trebui să conțină astfel de semne:

În schimb, ar trebui să se concentreze pe cuvinte fără caractere speciale, numere și parametri separați prin. De asemenea, ar trebui să reflecte tot ceea ce poate fi găsit pe pagină.

Pe de altă parte, legăturile interne formează o rețea între paginile unui website care ajută utilizatorul să navigheze pe pagină și să treacă de la un conținut la altul.

Ce poate merge prost aici? Dacă adresele paginilor de destinație se modifică (în timpul migrării) legăturile interne se întrerup și trebuie actualizate.

8. 404, 500 și alte erori

Sau, să fim realiști: un număr limitat de erori. Informațiile despre erorile 404 și 500 pot fi găsite și în Google Search Console. Cum poate numărul lor tot mai mare să vă dăuneze paginii?

Va informa Google că nu aveți grijă de website-ul dvs. și că e plin de erori tehnice. În consecință, roboții nu vor afișa o astfel de pagină utilizatorilor de Internet.

9. Fără conținut duplicat în SEO tehnic

Conținutul duplicat (același conținut ce se găsește pe diferite subpagini) poate rezulta dintr-o serie de lucruri. Uneori poate fi cauzat de indexarea accidentală a copiilor subpaginii.

10. Navigare transparentă (inclusiv breadcrumbs)

Google pune mare accent pe modul în care utilizatorii își gestionează website-urile. Dacă o navigare neintuitivă sau o structură confuză a paginii determină vizitatorii să părăsească website-ul, situația va afecta și clasamentul pe Google.

Aveți nevoie de un meniu de calitate și de o navigare transparentă.

11. Date structurate implementate (Schema)

Schema, adică datele structurate, reprezintă o altă modalitate de a le spune roboților Google la ce să se “uite”. Astfel de marcaje vor ajuta website-ul dvs. să apară în rezultatele SERP și ale căutării vocale.

Mai mult, puteți chiar să obțineți așa-numita “poziție 0”. Google vă sfătuiește și cum să marcați conținutul pentru a facilita analiza acestuia.

12. URL-uri canonice

Link-urile canonice spun roboților Google care dintre adresele URL cu același conținut e cea principală. Introducerea atributului “rel=canonical” în secțiunea <head> reduce conținutul duplicat.

13. Hreflangs pentru SEO tehnic

Atributul hreflang le spune roboților motoarelor de căutare despre versiunile lingvistice disponibile. Redirecționează atât roboții, cât și utilizatorii, către versiunea pregătită în limba lor.

Implementarea corectă a hreflangs îmbunătățește gradul de utilizare al website-ului, ceea ce se traduce și prin poziții în Google mai bune.

14. AMP

Accelerated Mobile Pages este un standard de codare care vă permite să publicați conținut pe care l-ați adăugat deja, astfel încât să răspundă la dispozitivele mobile.

Păstrând o subpagină în memoria cache a Google e posibil să-i îmbunătățești viteza de încărcare. Deși AMP în sine nu afectează optimizarea SEO, timpul de încărcare scurtat vă va permite să ajungeți pe poziții mai bune.

15. Indexare corectă

În cele din urmă, trebuie menționat că nicio activitate de mai sus nu va aduce rezultatele dorite dacă pagina nu este indexată în Google.

Înseamnă că nu este recunoscută de roboții motoarelor de căutare și nici disponibilă pentru aceștia. Indexarea poate fi dezactivată accidental în câteva moduri:

  • prin blocarea incorectă a accesului la resursa din robots.txt;
  • prin atributul rel=”noindex” din codul sursă al paginii.

Elementele de titlu și metadescriere sunt uneori considerate alte elemente de SEO tehnic. Dezvoltatorii le pot seta și global pentru toate subpaginile website-ului, pe baza variabilelor și al șabloanelor.

În acest caz, ele arată în felul următor: <product name> <category> | <store name>.

Această soluție are sens în cazul în care conținutul titlului nu e preluat din antetul H1 sau dintr-o altă subpagină. În caz contrar, ar trebui să vă ocupați de conținutul duplicat.

Concluzie

O rețetă scurtă pentru SEO tehnic? Nu există așa ceva! Cu toate acestea, vă vom oferi un sfat valoros! Chiar dacă știți SEO tehnic, e greu să rafinați aspectele tehnice complexe fără ajutorul unui dezvoltator web de calitate.

Gândiți-vă la asta în avans și asigurați-vă că CMS-ul dvs. e susținut din punct de vedere tehnic și că echipa lucrează împreună. În funcție de amploarea optimizărilor tehnice ați putea schimba sistemul de management al conținutului.

Articole recomandate:

This Post Has 0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top